Despre spital

 ISTORIA SPITALULUI DIN SÂNNICOLAU MARE

Istoria spitalului din Sânnicolau Mare este strâns legată de istoria familiei Nako. Este vorba despre o familie bogată de macedonieni, care acumulase o avere uriaşă prin comerţul cu vite (din Balcan şi Viena). Iniţial se numeau Nacu, dar întrucât Macedonia după pacea de la Pasarovitz a rămas la Poarta, adică la turci, în timp ce Banatul devenise provincie imperială austriacă, fraţii Grrill şi Kristoff Nako s-au mutat în Banat şi au obţinut în anul 1781 prin licitaţia comună Sânnicolau Mare (exceptând Sânnicolaul German, care era o comună independentă). Familia a fost înnobilată 1784 de către Iosif al II –lea şi făcuţi „grofi” (conţi) de către Carol al VI lea în anul 1806. Kristoff Nako este străbunul tuturor conţilor Nako din Sânnicolau Mare. Toţi membrii familiei sunt îmnormântaţi în criptă sub altarul bisericii catolice din localitate (până la sfârşitul primului război mondial, când ultimul descendent a părăsit România). Pe plan local familia Nako a construit prima şcoală agricolă din sudestul Europei (în anul 1799), castelul din centrul oraşului (1864) biserica catolica (1824). Familia Nako era iniţial ortodoxă, dar trecuse la catolicism. Tot ea a construit şi spitalul, şi anume prin contele Kalman Nako şi a soţiei sale Berta Nako, născută Gyertjanffy. Aceasta era a femeie frumoasă, cultă, talentată şi foarte milostivă, venerată de populaţia locală ca o sfânta (1820-1882). A murit deci devreme dintro afecţiune cardiacă, şi fiul ei cel mare, Janos Nako murise devreme, la numai 40 de ani, ca şi o fată Malvina Nako (1843-1856). Aceste decese au contribuit la hotărârea contesei de a construi un spital în localitate. Astfel a lăsat prin testament bani pentru o fundaţie în numele ei pentru construirea spitalului.Construcţia a fost realizată de soţul ei Kalman, începând cu anul 1883 , când s-a construit pe locul unei case de vânătoare, prima cladire a spitalului (actualul laborator şi farmacie). Spitalul avea numai 12 paturi, era pentru bolnavii psihici şi funcţiona cu un singur medic, Dr.Loewenstein, care era şi medicul familiei Nako.A doua clădire este cea a fostei secţii de contagioase (pentru bolnavii de boli venerice).Abia în anul 1896 sa constituit şi o secţie de boli interne.Forma actuală cu cele trei mari clădiri a fost realizata abia de fiul lui Berta , contele Sandor Nako (născut 1870 , membru în parmanentul Ungariei şi guvernator la Fiume , azi Rijeka).Cele trei clădiri cu etaj ale internelor , chirurgiei şi obstetricii s-au contruit între 1908 şi 1910 de către arhitectul Kopetzek Gyoergy din Budapesta.Spitalul a fost administrat până în 1915 de familia Nako, după care a trecut sub administraţia comitatului Torontal.Cele trei clădiri sunt dispuse în jurul unui parc englez pătrat cu statuia lui Berta în centru.Statuia este efectuată de un oarecare Gasser în anul 1855 la Viena (familia Nako a trăit mult timp la Viena).

Iniţial , medicina internă şi chirurgia erau găzduite în clădirea secţiei actuale de obstetrică , în timp ce clădirea de la stradă cu crucea pe acoperiş găzduia administraţia , locuinţe pentru surori şi o capelă (sala actuală de mese de la interne).In holul acestei clădiri exista un tablou al contesei Berta şi o tablă votiva din marmura, pe care sunt trecute toate datele din istoria spitalului , în limba maghiară. In timpurile iconoclaste comuniste, din tabloul de marmură s-a planificat confecţionarea de reţele electrice, dar directorul de atunci a salvat placa, văruind-o. Abia în 1988 a fost redescoperită şi înzestrată cu o traducere în limba română.Tabloul contesei Berta a dispărut, dar emblema familiei Nako , iniţial pe frontispiciul de la stradă , a fost demontat şi montat pe coridorul secţiei de chirurgie întrun colt.Tot dr.Georgescu a salvat şi statuia contesei , lasând să fie acoperită complet de iederă , astăzi este din nou descoperită în centrul parcului din curte. La momentul construcţiei , spitalul era foarte solid şi foarte modern , avea de ex.de la începutul sec.XX deja curent electric , livrat de moară. Prohaska din apropiere şi în anul 1938 avea deja 100 de paturi. Prin reforma sanitară comunistă din toamna 1948 , toate cabinetele medicale particulare au fost statizate , deci şi cel din Sânnicolau Mare.

Medicii specialişti ,care îşi pierduseră cabinetele au fost obligaţi să consulte în „policlinici”, termen necunoscut până atunci. Policlinica actuala a funcţionat în această clădire de astăzi din 1958 . Spitalul a fost „unificat” cu policlinica , a cărei personal devenea deci subordonat spitalului („spital unificat”). Spitalul era titulat „orăşenesc”,în realitate era însă de stat , deservind populaţia fostului raion Sânnicolau Mare , cu 17 dispensare de la Gelu în est până la BebaVeche în vest , de la Igris în nord şi până la Gottlob în sud). In aceasta epocă s-au realizat însă şi lucruri pozitive , în anul 1951 s-a înfiinţat staţia de salvare (cu şase maşini şi şoferi) , tot atunci s-a înfiinţat dispensarul TBC , numărul paturilor a crescut la peste 300 aici intrând însă şi secţia exterioară Lovrin şi o creşa).Ultima construcţie a spitalului este clădirea pediatriei din 1980 , la realizarea căreia a avut contribuţie hotărâtoare Dr.C.Văcărescu , şeful secţiei de pediatrie secţia funcţiona până atunci întro casă particulară din oraş ) Clădirea Pediatriei este plăcută la prima vedere , are însă multe defecte , pereţi subţiri de beton , geamuri şi uşi care nu se închid , distanţa mare de la termocentrala , toate acestea ducând la imposibilitatea de a încălzi saloanele iarna. In ceea ce priveşte personalul sanitar din Sânnicolau Mare , acesta a fost condus înainte de primul război mondial de medicul generalist Tenner Vilmos. Între 1916 şi 1940 director era chirurgul Julius Simon , care practica şi ginecologia. A fost înlocuit între 1940-1944 de către Dr.Al.Tesoiu , un excelent ortoped. Din 1944, şeful secţiei de la chirurgie a fost timp de trei decenii Dr.Ggeorgescu un chirurg foarte apreciat (decedat 1985). Locul lui a fost luat de Dr.Al.Mihailescu . Mentorul medicilor din Sânnicolau Mare este astăzi Dr.Martin Zver , care a fost detaşat temporar ca ftiziolog în anul 1953 de la Arad la Sânnicolau Mare (atunci Sânnicolau Mare ţinea de regiunea Arad) şi care a ramas în cele din urmă până astăzi aici. Alt „veteran” este chirurgul Dr.Viscu Cornel (din 1964 la Sannicolau Mare).

Evoluţia după 1989 este cunoscută:

În ianuarie 1990 directorul , şefi de secţie , asistentele şefe au fost schimbate , dar nu au mai fost numite de Direcţia Sanitară , ci direct alese de personal.

Primii doi – trei ani după 1989 sau mai caracterizat prin numeroasele ajutoare de medicamente , instrumentar , echipamente din occident , multe lucruri utile dar şi foarte multe vechituri fără valoare. Cu spitalul din Moedling lângă Viena sa făcut un parteneriat , care s-a stins singur după câţiva ani (1995). Mai trainică este colaborarea cu „Friedensdorf” din Oberhausen / Germania ( prin persoana domnului Siegfried Loth).